Conferința „Noile provocări globale de securitate cibernetică”

Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite la București, organizează conferința anuală „Noile provocări globale de securitate cibernetică” – ediția a IV-a, în data de 3 noiembrie 2014, București.

CERT-RO își propune să aducă la aceeași masă de discuții actori din sfera IT și securitate cibernetică – experți, reprezentanți ai mediului privat și persoane cu rol decizional din instituțiile publice.

În cadrul conferinței se vor analiza provocările de securitate cibernetică, inițiativele și cele mai bune practici pentru securitatea informațională, ultimele tendințe și evoluții privind securitatea cibernetică.

Sursa foto: www.cert-ro.eu
Sursa articolului: www.cert-ro.eu