Lansarea studiului „Provocări actuale în domeniul securității cibernetice” la Reprezentanța Comisiei Europene în România

Institutul European din România (IER) a organizat conferința de lansare a studiului „Provocări actuale în domeniul securității cibernetice – impact și contribuția României în domeniu”, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, în data de 7 mai 2018. Studiul a fost realizat de Ioan-Cosmin Mihai (Academia de Poliție „Al. I. Cuza”), Costel Ciuchi (Secretariatul General al Guvernului) și Gabriel Petrică (Universitatea Politehnica din București), în cadrul proiectului „Studii de strategie și politici – SPOS 2017”, coordonat de Institutul European din România (IER).

Evenimentul a fost deschis de doamna prof.univ.dr. Gabriela Drăgan, directorul Institutului European din România, urmând intervențiile oficiale ale domnilor:

  • Valer-Daniel Breaz, membru al Comisiei speciale pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, Parlamentul României;
  • Cătălin Drulă, președinte al comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Camera Deputaților, Parlamentul României;
  • Vlad Bontea, membru al Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Camera Deputaților, Parlamentul României;
  • Tudor Buzatu, secretar de stat în aparatul de lucru al dnei Ana Birchall, viceprimministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.

Prezentarea studiului „Provocări actuale în domeniul securității cibernetice – impact și contribuția României în domeniu” a fost făcută de:

  • Ioan-Cosmin Mihai, conferențiar universitar, Academia de Poliție „Al. I. Cuza”;
  • Costel Ciuchi, Senior Information Technology Expert, Secretariatul General al Guvernului.

În cea de-a treia secțiune, moderată de domnul Mihai Sebe, expert al Biroului Studii și Analize din cadrul Institutul European din România, au participat:

  • Daria Cătălui, coordonator conștientizarea securității cibernetice, Comisia Europeană DG Informatică (DIGIT);
  • Virgil Spiridon, director de operaţiuni, Cybercrime Programme Office (C-PROC),Consiliul Europei;
  • Iulian Alecu, director general adjunct, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO);
  • Cătălin Buciumeanu, președinte, Centrul de Strategii Avansate;
  • Eugen Valeriu Popa, vicepreședinte, Strategikon.

Evenimentul a fost înregistrat pe canalul Privesc.eu.

Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite în comunicatul de presă al Institutului European din România: http://ier.gov.ro/event/dezbatere-provocari-actuale-in-domeniul-securitatii-cibernetice-impact-si-contributia-romaniei-in-domeniu/.

Studiul „Provocări actuale în domeniul securității cibernetice – impact și contribuția României în domeniu” poate fi descărcat de pe site-ul Institutului European din România (IER):

Sursa articolului: ARASEC